Scurt istoric

Istorie Aprilie 26, 2014

În anul mântuirii 1794, când Revoluția Franceză era la apogeu iar Moldova își petrecea la Cer pe Sfântul Paisie de la Neamț, sub oblăduirea evlaviosului mitropolit cărturar Iacob Stamati, se sfințea pe 4 iunie, această biserică pusă sub ocrotirea Maicii Domnului, jertfă a marelui Spătar Vasile Krupenski și a soției sale Maria, născută Vârnav. 

În anul 1836 biserica a fost refăcută în urma marelui cutremur din 1801, această reparație fiind făcută de spătăreasa Maria Krupenski cu toată cheltuiala nepotului său vornicul Iancu Kantacuzino. În anul 1875 a mai fost reparată și acoperită cu cheltuiala marelui proprietar al moșiei Tudora-Vorona, Lascăr Pașcanul și soția sa Lucia; iar în anul 1903, ajungând într-o stare aproape de ruină din cauza crăpăturilor din ziduri și din bolta de sub clopotniță, din ordinul Mitropoliei Moldovei și Sucevei, biserica a fost închisă. În toamna anului 1904, prin stăruința parohului Dimitrie Ștefănescu, biserica intră într-o reparație capitală având ca binefăcători pe frații Cantacuzin Pașcanu și anume D-l Alexandru(senator), D-l Constantin (deputat), D-na Adela Grigorescu Gogălniceanu, și D-na Lucia Mavrocordat, mari proprietari de moșii, fiind sfințită în anul 1905, 12 iunie de către Mitropolitul Partenie Clinceni. În 1993 biserica este împodobită cu pictură interioară prin strădania preotului Emilian Hrubaru. Între anii 2010 – 2013 prin stăruința Pr. paroh Sandu Olivian. Între anii 2010 – 2013 prin stăruința Pr. paroh Sandu Olivian cu cheltuiala D-lui Catană Nicolae și a soției sale Aurora, ctitorii principali, dar și prin jertfa altor binefăcători precum și a fiilor satului se restaurează această biserică din temelii fiind consolidată cu fier beton și grinzi transversale, se pune acoperiș nou se tencuiește la exterior și interior, se pictează în frescă, se împodobește cu catapeteasmă nouă și străni din stejar, se plachează cu marmură și cu mozaic și se pune încălzire centrală. Aceste lucrări reînvie această sfântă biserică și o înfățișează ca o splendidă poartă a cerului spre slava lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor.